This website uses cookies. They help us to know a little bit about you and how you use our website, which improves the browsing experience.

 

 

Articole recente

Cuprins al cartii

Friday, 23 February 2024 17:33

Sola Scriptura

Written by 
Rate this item
(1 Vote)

Acesta este un principiu conform căruia singura autoritate în ceea ce privește religia creștină este Biblia. Biblia și numai Biblia. Este în același timp un principiu care a dovedit că are puterea de a submina religia creștină din temelii, odată cu avansul științelor moderne. Biblia nu explică corect creația universului și a omenirii și lucrul acesta se poate constata după o serioasă analiză a textelor ei. Pentru că există o confuzie majoră între existența lui Dumnezeu, o Realitate infinită, care nu poate fi cuprinsă în limitele înguste ale unor dogme și doctrine religioase, și textele biblice, multe dintre ele cu caracter mitologic, foarte multe persoane săvârșesc greșeala proverbială de „a arunca copilul o dată cu apa din baie”. O dată cu Biblia este negată și existența lui Dumnezeu, cu toate că cele două dimensiuni nu se confundă între ele.

În cel mai bun caz, Biblia ar trebui să fie un îndrumător către Dumnezeu, dar dacă este acceptată în mod literal se constată că ea îi desparte de fapt pe oameni de El. Mă refer aici în primul rând la V.T. dar afirmația aceasta implică și unele texte ale N.T. 

În cele mai multe din dogmele și doctrinele Bisericilor instituționale, credința în Dumnezeu este condiționată de credința în adevărul literal al miturilor biblice despre creație cu toate că cele din urmă sunt categoric negate atât de științele moderne cât și de rațiunea oricărui analist obiectiv. De fapt, principiul credinței ar trebui să se aplice numai față de existența lui Dumnezeu căci Biblia ne oferă o poveste despre creație care poate să fie evaluată științific, deci în cazul ei, nu mai are rost să vorbim despre credință necondiționată ci despre verificarea unor informații prin intermediul științei.

Credem că există Dumnezeu, deoarece avem nevoie de credință în sfera spirituală, un tărâm privilegiat al revelației divine și intuiției umane, unde științele moderne nu pot să măsoare și să verifice la fel cum o fac în lumea din jurul nostru. Revelația lui Dumnezeu, însă, nu poate fi altfel decât coerentă și în acord cu realitatea a ceea ce poate să fie constatat prin efortul determinant al științelor moderne. Dumnezeu poate să fie cunoscut prin revelație, deoarece El este o Realitate spirituală, dar Biblia este o culegere de texte care pot să fie analizate și verificate de omul natural, deoarece scrierile ei fac multe afirmații care privesc lumea naturală.

Dacă Biblia ne învață că pământul stă pe loc și soarele se învârte în jurul lui dar știința ne demonstrează că de fapt pământul se învârte în jurul soarelui trebuie să credem evidențele și nu povestirile din Biblie, despre care ni se spune că sunt inspirate de Dumnezeu. Dacă nu am face astfel, atunci nu am putea să ne dezvoltăm niciodată ca o civilizație științifică, care are nevoie să progreseze pentru a supraviețui. Dacă oamenii ar fi continuat să creadă în opinia falsă a Bibliei că soarele se învârte în jurul pământului, atunci ei nu ar fi putut să calculeze niciodată traiectoria necesară pentru lansarea rachetelor cosmice, care, de exemplu, au fost în măsură să plaseze sateliți de comunicație cu orbite în jurul pământului. Fără acești sateliți credincioșii nu ar fi putut să folosească rețelele de socializare pentru a face propagandă principiului Sola Scriptura și infailibilității Bibliei. Ceva nu este în regulă, unii oamenii folosesc știința pentru a blama știința.

Progresul nu este un moft, fără de care se poate trăi, de exemplu, cum au trăit strămoșii noștri, progresul este o necesitate deoarece rezolvă problemele generate de înmulțirea speciei umane, de nivelul de viața, de gradul de sănătate etc.

Unde scrie în Biblie că pământul se învârte în jurul soarelui? De exemplu, în cartea lui Iosua. Soarele a stat pe loc până ce Evreii au câștigat o bătălie. Este un aspect care ține de știință nu de credință. Soarele nu putea să stea pe loc decât dacă era în mișcare în jurul pământului, dar nu se mișca în jurul pământului, deoarece pământul se mișcă în jurul soarelui. Dacă această relatare este mincinoasă ce mă face să cred că restul povestirii în care este implicat Iosua este adevărată? Nimic nu mă poate convinge că restul povestirii este adevărată.

 

„13 Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt mersul, Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu* este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă.” (Iosua 10; 13)

   

Trebuie să înțelegem foarte bine dialectica dintre existența lui Dumnezeu și neadevărul narațiunilor Bibliei despre creație. Cele mai multe dintre religiile cunoscute conțin mituri ale creației și toate se contrazic între ele și toate, inclusiv miturile biblice, sunt foarte departe de realitatea pe care oamenii au descifrat-o prin știință și care se bazează pe observații directe ale cosmosului.

Foarte mulți cititori ai Bibliei încearcă să îl descopere pe Dumnezeu în paginile V.T. și nu reușesc. Aceste persoane se îngrozesc de enormitățile povestite în Biblie, despre presupuse acțiuni săvârșite de Dumnezeu cum ar fi un Potop prin care El ar fi distrus 99,99% din populația globului deoarece i-ar fi părut rău că l-a creat pe om. Dumnezeu este prezentat de Biblie ca o Persoană care nu știe dinainte ce face, care regretă ceea ce face și care face lucruri inutile. După Potop lumea a fost cel puțin tot atât de rea ca și înainte, sau mai rea. De exemplu, episodul cu Sodoma și Gomora s-a întâmplat după Potop și nu înaintea acestuia. Dacă este așa, atunci la ce a mai fost nevoie de Potop? Chiar și giganții care se aflau pe pământ înainte de Potop se pare că s-ar fi regăsit pe planeta noastră și după acea presupusă catastrofă. Cum să crezi și mai ales cum să te închini unui astfel de Dumnezeu? Problema este că Dumnezeu nu a făcut aceste lucruri și nici alte genocide despre care ne spune Biblia că El le-ar fi săvârșit.

Dacă trebuie să alegem între ceea ce ne spune Biblia despre Dumnezeu și între ceea ce ne spune rațiunea noastră despre El avem dreptul să alegem ceea de a doua variantă, deoarece El se revelează fiecăruia dintre noi, prin rațiunea fiecăruia. Ce logică mai are faptul că Dumnezeu locuiește în fiecare persoană credincioasă, dacă El nu ne arată fiecăruia adevărul despre lumea care ne înconjoară? Dacă Dumnezeu locuiește în noi, și nici Biblia chiar nu contestă acest lucru, El este prima noastră sursă de informație și nu textele unei cărți scrise cu mii de ani în urmă și care a ajuns la noi în urma a numeroase editări. Pentru a deosebi falsul de adevăr, deci pentru a stabili valoarea textelor biblice,  avem nevoie de prezența lui Dumnezeu în interiorul nostru. Fără această prezență și fără acest discernământ, Biblia nu ne poate ghida pe drumul credinței, chiar ne poate deturna grav de la acest obiectiv.

Cele mai multe critici sunt îndreptate împotriva Bibliei, nu împotriva lui Dumnezeu. Felul în care îl prezintă Biblia pe Dumnezeu este de așa natură încât îi descurajează pe mulți să creadă în El. Chiar dacă nu este toată lumea în măsură să critice Biblia, deoarece nu sunt toți oamenii gata să facă o analiză serioasă a ei, totuși multe persoane își dau seama intuitiv că sunt multe lucruri revoltătoare pe paginile ei.

Creștinismul biblic este Creștinismul instituțional care a fost edificat de Biserică pentru a genera o organizație religioasă puternică, care să profite organizatorilor. Este bine să observăm că nu Biblia a generat Biserica, și în acest fel cea din urmă ar sta pe o fundație biblică premergătoare apariției Bisericii, ci Biserica a generat Biblia și a editat-o în așa fel încât să servească scopurilor ei.

Dovada existenței lui Dumnezeu este în fiecare din noi, în conștiințele noastre și în modul cum înțelegem realitatea. Nu cred că există Dumnezeu pentru că așa îmi spune Biblia ci pentru că așa îmi spune propria conștiință. Multe lucruri pe care ni le spune Biblia nu pot și nu trebuie să fie crezute, căci dacă ar fi adevărate ne-ar prezenta un Dumnezeu  foarte departe de Realitatea universală, generoasă și iubitoare în care am ales să credem.

Accesul pe care ni se spune că îl oferă Biblia la realitățile spirituale este unul indirect și propune mijlocirea instituției bisericești. Acest așa zis acces este atât de încărcat de tradiții, de dogme și doctrine false, și de interese instituționale încât nu mai permite o cunoaștere nemijlocită a lui Dumnezeu, dacă a permis vreodată acest lucru. Adevăratul acces, unul direct, este prezentat în conștiințele noastre atunci când privim introspectiv în mințile noastre, în care locuiește Dumnezeu. 

Principiul Sola Scriptura este piatra funerară pe mormântul Creștinismului european. De ce? Deoarece oamenii au găsit în Biblie un motiv temeinic pentru a contesta existența lui Dumnezeu. Premisa de la care se pleacă este aceea că dacă Biblia nu este exactă sau adevărată, parțial sau total, atunci înseamnă că Dumnezeu nu există. Este o premisă greșită, după părerea mea. Premisa de la care trebuie plecat este că Biblia nu are cum să fie exactă sau adevărată și în același timp să descrie o Realitate infinită, greu de descris. Biblia este o culegere de scrieri cu o valoare și importanță neuniformă și cele mai multe texte ale ei nu sunt inspirate de Dumnezeu. Eu afirm că și în cazul în care Biblia nu este adevărată, în toate prevederile ei, totuși Dumnezeu există și baza cunoașterii Lui nu sunt textele biblice ci experiența personală a fiecărui credincios și a fiecărei credincioase, cu El.

Există foarte multe motive pentru a critica Biblia. De exemplu, modul în care este descrisă creația în șase zile de către cartea Facerea (Geneza) este pură mitologie, aceeași care se regăsește și în alte texte din culturile altor popoare din aceeași zonă geografică ca și cea a poporul evreu. Dumnezeu ar fi creat mai întâi cerul și pământul, cu toate că cerul ar fi fost creat doar în ziua a doua. Chiar de la primele versete Biblia se contrazice. Dumnezeu ar fi creat cerul fără cer, cu alte cuvinte, El ar fi creat cerul de la început cu toate că întinderea numită cer ar fi fost creată doar în ziua a doua, conform Bibliei. De asemenea, Dumnezeu ar fi generat prima zi, separând lumina de întuneric, cu toate că cerul, întinderea care separa apele de dedesubtul cerului, de cele care se aflau pe pământ, ar fi fost creat doar în ziua a doua. Cum poate să apară lumina fără cer? Este o absurditate pe care o cred mulți Creștini fără să o observe. Tot universul ar fi fost la început acoperit de ape, oceanul primordial, și cu toate acestea Dumnezeu ar fi creat lumina, fără cer și fără sursa de lumină, adică fără soare, care a fost creat doar în ziua a patra. Lumina deci, conform Bibliei, ar fi fost creată în prima zi, sub apele oceanului primordial, în lipsa cerului, care ar fi fost creat doar în ziua a doua și în lipsa soarelui, care ar fi fost creat în ziua a patra. Deoarece fără cer nu putea să existe nici o sursă de lumină care să permită o dimineață pe pământ și pentru că lumina nu circulă cu ușurință sub ape mai mult de 200 de metri, așa zisa creație a luminii este un mit fără nici o legătură cu realitatea. Este un mit periculos, la fel ca orice mit care este crezut literal, deoarece în baza acestui mit oamenii sunt manipulați să creadă lucruri neadevărate despre Dumnezeu. Unele texte ale Bibliei conțin minciuni la adresa lui Dumnezeu și din acest motiv fac mari deservicii credinței în El.

Nimeni nu trebuie să ne oblige să credem în asemenea absurdități și dacă o face și leagă existența lui Dumnezeu de aceste mituri străvechi, atunci trebuie să înțeleagă că el sau ea subminează fundamentele credinței creștine. Principiul Sola Scriptura a generat cea mai mare criză a Creștinismului din istoria sa și continuă să sape groapa religiei creștine. Biblia nu poate concura cu datele științelor moderne și atunci când încearcă să facă acest lucru ea se deconspiră și se descalifică ca sursă a adevărului. Trebuie să îl căutăm pe Dumnezeu în altă parte decât pe paginile V.T. În ceea ce privește N.T. afirmațiile sale trebuie bine filtrate căci nenumăratele sale contradicții ne arată că editorii au intervenit masiv în toate aspectele sale.

Atunci când a formulat principiul Sola Scriptura, Martin Luther nu a putut să întrevadă dezvoltarea științelor moderne și faptul că Biblia nu va putea să fie considerată mereu o sursă a adevărului, în ceea ce privește creația universului și a omenirii. De altfel, reacția lui Luther față de știință a fost una profund retrogradă, dar istoria a infirmat părerile sale despre univers, bazate pe Biblie. N.T. este o culegere de scrieri care s-a format în cadrul tradiției primelor comunități creștine, nu a venit direct din cer, de la Dumnezeu. Cine crede că N.T. conține scrieri care au fost inspirate direct de Dumnezeu se înșeală și poate constata ușor lucrul acesta, dacă doar citește despre modul în care Luca și-a scris evanghelia sa. Luca s-a inspirat din experiența comunităților creștine și nu a primit evanghelia sa de la Dumnezeu direct.

Principiul Sola Scriptura nu poate explica nenumăratele contradicții biblice și de aceea înveșmântă Biblia cu o mantie de autoritate infailibilă care este în același timp și sicriul de plumb în care își va trăi agonia. Dacă nu decuplăm existența lui Dumnezeu de ceea ce se numește în mod greșit „Cuvântul lui Dumnezeu”, adică Biblia, ne vom trezi că negăm existența Lui ca o consecință a prevederilor textelor biblice, care îl descriu pe El. Ce Dumnezeu este Acela care a omorât 99,99% din populați globului pământesc prin Potop?  Trebuie să ne închinăm acelui Dumnezeu doar pentru că este mai puternic decât noi? Dacă acceptăm genocidul doar pentru că este săvârșit de Dumnezeu oare nu călcăm în picioare orice fel de valoare morală? În Biblie ni se spune că Dumnezeu s-a supărat pe creația Lui și de aceea a vrut să o distrugă. După aceea, i-a părut, într-un fel, rău de ceea ce a făcut și a promis că nu o să mai facă. Chiar trebuie să ne închinăm unui astfel de Dumnezeu? Eu cred că dacă Potopul ar fi adevărat ar trebui să regândim relația noastră cu El. Potopul însă nu este adevărat, fiind contrazis de datele rațiunii, și de aceea Biblia îl acuză pe Dumnezeu pe nedrept de genocid. Toate datele științei ne arată că un asemenea Potop nu a avut loc pe planul întregii planete, după cum ne spune Biblia. Nu se exclud, desigur, inundații catastrofale în anumite părții ale pământului care în nici un caz nu ar fi echivalat cu dezastrul provocat de un cataclism general.

În zilele noastre, oamenii de toate religiile și de asemenea ateii și agnosticii nu îl critică pe Dumnezeu ca Realitate infinită ci critică vehement ceea ce spune Biblia despre El. Ei au dreptate să facă acest lucru, căci felul în care este descris Dumnezeu de către Biblie este unul care generează în mod automat critici. Chiar dacă religiile își arată din ce în ce mai mult carențele totuși oamenii nu renunță la spiritualitate, ei refuză religiile și cadrul lor neadecvat în care îl prezintă pe Dumnezeu. Mulți oameni rămân spirituali și continuă să îl caute pe Dumnezeu chiar dacă nu mai au nimic a face cu religiile dogmatice. Religia organizată va fi din ce în ce mai mult un obstacol în calea dorinței oamenilor de a îl găsi pe Dumnezeu și modul în care ea impune dogmele și doctrinele sale, bazate pe Biblie sau alte cărți religioase, asupra celor credincioși și asupra celor credincioase, îi va îndepărta și mai mult pe unii oamenii de organizațiile religioase.

Read 60 times
Gabriel Baicu

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.

Website: www.zootemplate.com
Login to post comments

Vinaora Visitors Counter

2132412
Today
All days
316
2132412

Server Time: 2024-11-07 07:42:02

Credinta Crestina

Dumnezeu este dragoste, Nasterea din Dumnezeu, Instituția Bisericii, O singura Biserica, Biserica realitate spirituala, Trupul lui Hristos, Crestinism spiritual, Relativitatea doctrinelor confesiunilor creștine, Botezul în apa, Locul si rolul femeilor in Crestinism, Relația și experiența personala cu Isus (Iisus), Hristos Fiul și fii și fiicele Tatălui, Predestinarea, O nouă reformă a Crestinismului, Inspirația Bibliei,Interpretarea Bibliei, Semnul fiarei 666, Unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, Despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Despre moralitatea creştină, Locul şi rolul femeilor în Creştinism, Problema autorităţii în instituţiile bisericeşti, Teologia unităţii şi teologia ierarhiei, Apocalipsa: religia instituţională şi taina fărădelegii, The present with of the Church, Early Christianity, The New Reformation, Born from God, Faith without works is dead

Top of Page