De unde absurditatea că cenuşa şi pământul, adică solul, sunt două substanţe calitativ diferite? Dacă luăm un pumn de cenuşă şi îl amestecăm cu pământ prelevat din sol vom vedea că ele devin o combinaţie uniformă, greu de separat. În fapt, solul este format şi din multă cenuşă provenită de la animale sau vegetaţie arse, de a lungul timpului. Atât pământul, cât şi cenuşa, au acelaşi substrat material, adică elementele chimice conţinute de tabelul lui Mendeleev.

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei:

În viziunea mea, ambele forme de botez în apă, adică atât botezul în apă al copiilor cât şi botezul în apă al maturilor este în egală măsură valabil. Ceea ce susţin eu, în baza Bibliei, este că momentul la care se înfăptuieşte botezul în apă nu are nici un fel de importanţă din punctul de vedere al mântuirii. Fie că suntem botezaţi ca şi copilaşi, fie că suntem botezaţi la maturitate avem, în egală măsură şansa de a fi mântuiţi. Nu aceasta face deosebirea între Creştini, ci naşterea din nou. Cu nici un chip nu vom vedea Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu vom fi născuţi din nou. (Ioan 3; 3,5)

Destule persoane din România obişnuiesc să meargă la cimitirul Belu Catolic, din Bucureşti pentru a se ruga în jurul unui grup de 9 morminte, care mărturisesc ei că îi ajută şi că urmare a rugăciunilor lor li se împlinesc dorinţele. Mulţi credincioşi nu găsesc suportul spiritual, de care au nevoie, în Bisericile instituţionale, pe care le frecventează şi de aceea îl caută oriunde acesta se poate găsi. Ei cred în puterea lui Dumnezeu şi se roagă Lui pentru sprijin în faţa unor morminte. Într-unul dintre aceste morminte este înmormântată o fetiţă, care a murit la vârsta de 8 ani şi care a trăit între anii 1904 şi 1912, Olguţa.

În legătură cu ţinerea sabatului zilei a şaptea eu cred că aceasta nu are cum să fie o Lege veşnică, deoarece în Împărăţia lui Dumnezeu, această Lege îşi pierde orice sens, atâta vreme cât acolo nu se va munci, ci va fi doar odihnă veşnică. Acolo cei mântuiţi nu vor munci şase zile pentru ca să se odihnească în ziua a şaptea. Pentru Evrei această Lege îşi avea un sens, căci le dădea prilejul să se gândească la Dumnezeu, cel puţin o dată pe săptămână. Este ceva asemănător cu practicarea Creştinismului, de către cei mai mulţi, în zilele noastre. Ei îşi aduc aminte de Dumnezeu mai ales duminica, în rest îşi văd de vieţile lor.

Oare a bea din Apa vieţii care este IIsus (Iisus) şi a bea din apa care este agiasma mare este acelaşi lucru? Eu afirm că nu este, deoarece Apa vie, care este IIsus (Iisus) se transformă într-un izvor de apă vie pentru ceilalţi prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, pe când apa, care este agiasma mare, nu poate echiala cu lucrarea complexă a naşterii din nou, a roadelor şi darurilor duhovniceşti. (1 Corinteni 12; 1-11) Apa vie, care este IIsus (Iisus) lucrează prin cuvintele pe care El le-a spus pe pământ şi mai ales prin puterea pe care El o are asupra inimilor noastre. IIsus (Iisus) ne convinge inimile şi astfel ne convinge şi conştiinţele că a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru sunt cele mai mari porunci.

Icoanele adevărate şi vii sunt fiinţele noastre interioare, atunci când sunt schimbate după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, prin naşterea din nou. Icoanele pictate, desenate, gravate sau turnate, pe lemn, sticlă, pânză, metal sau alte materiale sunt doar asemănarea moartă a unei asemănări vii. Acestea din urmă sunt doar reprezentarea fizică şi sărăcăcioasă a unei alte asemănări spirituale şi infinit de bogate. Icoanele adevărate şi vii îl iubesc în mod organic pe Dumnezeu, de care aparţin, dar icoanele pictate sau desenate, etc. nu pot să îl iubească pe Dumnezeu şi ele reprezintă doar imaginea exterioară a omului.

Primele comunităţi creştine nu aveau o doctrină obligatorie, fixă şi determinată. Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu. În perioada Bisericii apostolice circulau ne numărate scrieri şi multe din ele au fost interzise, în procesul treptat al formării instituţiilor bisericeşti, au fost eliminate şi chiar distruse.

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie. Trebuie să precizăm încă de la început că problema se pune de a şti dacă trebuie să ţinem o zi de odihnă sau nu, în sistemul N.T. şi dacă răspunsul este afirmativ, care este aceea zi de odihnă, este ea sâmbăta, sau este duminica? Adventiştii susţin că închinarea la Dumnezeu sâmbăta este esenţială şi că ea înseamnă o recunoaştere a autorităţii lui Dumnezeu.

Biserica Spirituală Unică este o entitate spirituală şi nu instituţională în timp ce Biserica Adventistă este organizată ca şi o instituţie bisericească, care are o anumită interpretare a Bibliei, care trebuie adoptată, în mod obligatoriu, de membrii ei. Biserica Spirituală Unică, sau Biserica celor născuţi din nou, sau Biserica celor născuţi din Spirit, denumirile sunt echivalente, este formată din toţi membrii născuţi din nou, din toate Bisericile instituţionale, adică din toate confesiunile creştine care se află într-o legătură personală cu Cristos şi care sunt scrişi în cartea vieţii încă de la întemeierea lumii. (Ioan 3; 3,5; Apocalipsa lui Ioan 17; 8)